Ce inseamna sa fii un parinte bun? Saptamana asta majoritatea postarilor de pe facebook tratau subiecte de acest gen, inclusiv de la oameni care nu au copii despre cuvintele spuse de o mama la nervi in nus'ce supermarket, sau de nu'shce pedeapsa care a "nenorocit un copil". Acum sa nu credeti ca sunt pentru bataie sau violenta fizica/psihica/verbala. Nu sunt de acord cu cuvinte ca proasto, tontule, esti rau, esti obraznic, cutare poate sa fie cuminte si tu de ce nu poti si alte asemenea. Dar sunt situatii in care nu-ti permiti sa repeti linistit si pozitiv, de exemplu: saptamana trecuta Ilinca statea cu mine in bucatarie, eu faceam mancare, ea isi facea vant cu un evantai din hartie. La un moment dat a bagat evantaiul in foc intentionat (mi-a spus apoi ca era curioasa cum arde). Va dati seama ca i-am smuncit mana de la foc destul de dur (in primul rand m-am speriat) si i-am urlat niciodata, dar niciodata sa nu mai faci asa ceva si apoi i-am explicat consecintele. Copiii se pot pune in pericol si pe ei si pe ceilalti, nu e timp de explicatii pe care poate nu le aud pentru ca o musca s-a asezat pe harbuz sau claxoneaza o masina afara, sau incepe desenele animat...Stiu un baietel pe care-l certa mamica, si pana sa blocheze ea portierele a zbughit-o printre masini. Azi imi povestea cineva despre nepotica ei de 6 ani careia nu i s-a cumparat ce a vrut si a aruncat cu un obiect in mama ei, lovind-o tare. O colega a zis glumind ca daca era a ei i-ar fi taiat mana (are si ea trei fete minunate).
Am vazut ca se militeaza pentru eliminarea pedepselor. Pai cand copilul se da cu fundul de pamant ce putem face? Sa stea la colt pana ce se calmeaza de ce e rau? Ce invata copilul? Ca obtine orice pentru ca face scandal? Si apoi? Cand devine adult ce se intampla? Nu mai e pozitiv faptul ca invata sa isi poata controla nervii, emotiile, ca invata ca actiunile sale au consecinte unele pozitive, altele negative? Dar recompensele de ce sunt rele? In conditiile in care sunt rezultatele obtinute de copil, e reusita lui, oare nu-l valideaza in ochii lui? Citesc si vad ca nici "bravo" nu e bun, ca dupa aia copilul va fi un vanator de laude si aprobari si nu-si va dezvolta motivatia intrinseca. Bravo a fost cuvantul cel mai des pe care l-am auzit de la mama mea si daca am incredere ca sunt faina sau fac ceva bun ei i se datoreaza.
Cred ca pe undeva se pierde un echilibru, sa fii parinte nu e ceva ce inveti si aplici, nu e o teorema, e ceva ce inveti in fiecare clipa in functie de nevoile copilului, ale tale, ale situatiei, de limitele tale si ale lui. Nu stiu de ce am impresia ca incepe si la noi sa se copie modelul suedez in care copiii nu au niciun fel de responsabilitati, de reguli, de oprelisti, doar drepturi. Daca modelul e atat de bun de ce oare nu sunt mai fericiti decat copiii din modelele traditionale care au multe responsabilitati, unii ajuta chiar (dupa puterile lor) in gospodarie? Copiii trebuie sa aiba limite (in primul rand ca ei si ceilalti sa fie in siguranta) si limitari (pentru ca traiesc in societate si vor suferi mult mai mult mai tarziu cand vor fi marginalizati), si culmea! se simt in siguranta ingraditi de reguli si doresc sa aiba reguli si sa le respecte.
Eu nu sunt o mama perfecta, nici nu as vrea, pai ce sa faca Ilinca cu o mama perfecta? Ea trebuie sa vada ca gresesc, ca ma corectez, ca ma adaptez, ca incerc pana reusesc. Si ea va fi mama si eu ii voi servi drept model cum si mama mea (care este aproape de perfectiune) este pentru mine. Sa iubesti, sa fii acolo, sa sustii, sa impingi in fiecare clipa un pic mai departe, sa-l inveti ca trebuie sa incerce, sa persevereze, sa devina independent si un om drept si frumos, asta incearca orice mama sa faca. Uneori ii iese mai bine alteori mai prost, dar cred ca toate mamele vor acelasi lucru: ca puiul de om sa devina OM.
 |
| Ilinca si cu mine |
