Despre mine

Fotografia mea
Ma numesc Anca...sunt intr-o continua cautare de lucruri mici simple si frumoase. Imi place sa rad,sa tac, sa vorbesc, sa ma joc cu culori, ate, prostioare, arome, sa beau cafea cu lapte si ceai bun cu oameni dragi. Imi place sa cred ca fac din casa mea o casuta din poveste:), unde va invit din cand in cand sa impartasim momente. Va multumesc ca ati trecut pe aici, puteti sa-mi scrieti la: anca.ivan99@yahoo.com

duminică, 17 martie 2019

Fara titlu

A venit primavara. A fost o iarna cat mai multe ierni, sau cel putin asa am simtit-o eu. Am greblat. Mirosea a pamant si a frunze putrede. Un miros care face parte din noi, din plamanii nostri.
Am plantat: o salcie de decor, un nuc, un liliac alb, un alun si doi caisi langa alti doi care vor fi taiati.
Am primit vineri seara, de pomana o pereche de gaini;). Dimineata cocoselul canta, ce bucurie, ma face sa zambesc instant:).
A inceput postul, sunt foarte departe de tot...ce inseamna acesta. As vrea sa schimb unele lucruri. Cand nu vreau eu sa schimb? Perseverenta imi lipseste din pacate:). Aseara am utiat sa dau mancare la animale. Nu e nici prima nici ultima data, ora 23 si nu mancasera de dimineata. Cum pot oare sa te iubeasca egal? Sa nu aiba resentimente, sa nu si aminteasca toate "datile trecute" cand am uitat sa le dau mancare, atentie...
Mi-a trimis o prietena un citat, despre cat de tare ne-am robotizat si traim mereu pe datorie. Mereu asteptam vacanta, week-end ul, pensia:)) (eu), sa ne odihnim, sa facem ce ne dorim, sa traim.
Mereu ne ramanem datori, in toata forfota asta si in vartejul "de facut", incat nu ne-a mai ramas timp sa bem o cafea pe asezate, sa ne uitam la cer, la plante, la copiii nostri, la noi. Creierele sunt setate sa avem mereu ceva de facut, de rezolvat, de tinut minte. Seara cadem inainte sa atinga capul perna.
Asteptam vineri seara de parca am scapa de la inchisoare.
Am fost sa ma tund. Cat ma spala pe cap, scaunul cu masaj, ma masa la spate. Asa de tare ma deranja, parca ma inghiontea, mi-am dat seama ca nu ma pot relaxa nicicum, sunt intr-o expectativa.
Mereu intre asteptarile celorlalti si lupta mea interioara, intre conformism si autentinc, intre a te pierde fara sa castigi in fapt nimic. Par o rebela, dar sunt conformista in fapt. Ma rascol si am curaj dintr-o teama foarte mare. Sunt ca un pechinez, care latra si musca de frica. Nu am incredere, nu ma incred, desi mi-am tatuat aceste cuvinte sa le vad zilnic, cumva, de cand fac parte mine, au devenit invizibile.
Just Believe!





Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...