Despre mine

Fotografia mea
Ma numesc Anca...sunt intr-o continua cautare de lucruri mici simple si frumoase. Imi place sa rad,sa tac, sa vorbesc, sa ma joc cu culori, ate, prostioare, arome, sa beau cafea cu lapte si ceai bun cu oameni dragi. Imi place sa cred ca fac din casa mea o casuta din poveste:), unde va invit din cand in cand sa impartasim momente. Va multumesc ca ati trecut pe aici, puteti sa-mi scrieti la: anca.ivan99@yahoo.com

duminică, 8 iulie 2018

Invartita moldoveneasca - Chef pentru o zi 2018

De cand am vazut postarea Iulianei, m-am hotarat ca anul acesta particip la Chef pentru o zi, un concurs de retete organizat de Selgros.
Mi-am zis ca in cel mai rau caz vom manca ceva bun si vom afla si retete cercate de la altii.
Dar! Este foarte greu, nu stiu cum reusesc unii sa fie bloggeri culinari. N-aveti idee de cate ori a trebuit sa ma spal pe maini ca sa fac poze, fix in momentul in care munceam mai cu spor. Cred ca ar trebui sa ai un trepied cu un aparat cu telecomanda bagata intr o punga sa poti fotografia, fara sa tot te fatai cu telefonul/camera pe langa preparate. Plus ca am facut o multime de poze si abia am avut ce alege, nu unele reusite, ci unele cat de cat clare ;)). Dragi bloggeri culinari, respect.
Apoi dureaza sa asezi blatul (fara obiecte inutile), cadrul final...plus ca trebuie sa i dedici timp exclusiv.
Bun, reteta acum:
Reteta aceasta o mancam la bunica Nina, care era o bunica ca nicio alta bunica. Vacantele de vara la ea aveau gusturi minunate: de invartite, de gogosi, de tarte cu visine, de melci cu branza copti in cuptorul de paine, de tocanite de gogosari copti cu smantana, de mazare pe care o mancam cu betisoare chinezesti facute din paie din fanarie.

Era desteapta si buna, era demna, era rapida, facea atatea intr-o zi cate as face eu intr-o saptamana buna, era renumita in tot satul pentru harnicie (din pacate gena s-a oprit la ea).
Astazi am ales sa fac o invartita. Invartia e o placinta pe care o facea si bunica si strabunica. Strabunica o umplea cu untura si zahar. Bunica de obicei cu branza de vaci, dar si cu mere rase sau nuci macinate.
Era o placinta de fiecare sambataJ. Toate week-end-urile aveau gust de placinta cu branza dulce si vanilie.
In aceasta varianta cu foi de casa, n-am mai facut-o de peste 15 ani, preferand din comoditate, foile cumparate.
Dupa ce am facut-o am simtit nevoia sa spun bogdaproste încontinuu, sa fie de sufletul bunicilor mele, care au trait asa de frumos si de simplu, ca o rugaciune.


La invartita problema este legata de timpii de asteptare, care sunt foarte importanti, de fapt acesta este tot secretul: aluatul se relaxeaza si se formeaza frumos foile.
Bunica o facea cu untura, dar eu am inlocuit-o cu unt 82% grasime.
Timpul necesar: 2:15h (30 minute prepararea+(30+30) asteptarea+45coacerea)

Ingrediente:
-          Pentru uns aluatul si foile 50 g unt topit 82%
-          1 galbenus pentru uns la sfarsit (eu nu l-am mai folosit pentru ca am reusit sa fac omleta din elJ)
Aluat:
1 ou
1 Lingura otet
3 Linguri ulei
150 ml apa calduta
400-450 gr faina
Putin unt topit

Pentru uns foaia:
200g unt 82%
70g faina
Se amesteca untul cu faina, pana se formeaza o crema usor de manevrat.

Umplutura:
300 gr branza de vaci
3 oua
90 gr zahar
Esenta vanilie


Mod de preparare:
Aluat:
Se formeaza un aluat din toate ingredientele, se framant putin pana e elastic, se formeaza o bila care se unge cu unt topit, se acopera cu folie si se pune la frigider pentru 30 minute.
Foile:
Dupa cele 30 minute, se scoate bila din frigider si pe blatul bine uleiat se intinde o foaie de grosimea unei monede si se unge pe toata suprafata cu amestecul de unt si faina. Se ruleaza si se da din nou la frigider pentru inca 30 minute. Atentie! Timpul de relaxare a aluatului este foarte important, a nu se grabi procesul.

Asamblarea:
-          Se pregateste o tava rotunda (a mea are 25 cm diametru) care se unge cu ulei/unt sau se pune o hartie de copt pentru a nu se lipi.
-          Se scoate ruloul de aluat de la frigider si se imparte in patru bucati. Acestea se intind fiecare cat mai subtire posibil, se pensuleaza cu unt topit si se pune un sfert din amestecul de branza, care se intinde uniform pe toata suprafata. Se ruleaza, i se da forma de melc si se pune in tava.
-          La urmatoarea foaie se repeta procedeul, se ruleaza in jurul celei anterioare si tot asa pana la sfarsit.
-          Se unge cu un galbenus batut, amestecat cu putin unt topit.

Coacerea:
-          Invartita se baga in cuptorul rece!!!, se da drumul la foc la 180 grade si se lasa 45 minute.
-          Dupa 15 minute dupa ce s-a bagat in cuptor, se scoate, se stropeste cu apa (eu am folosit un fas-fas, bunica stropea cu mana) si se baga la loc in cuptor.
Se scoate, se acopera pentru 10 min cu un prosop, si se serveste pudrata sau nu cu zahar.
Pofta buna!!!



Este muuult mai buna decat cea cu foi cumparate, folie sunt fine si subtiri si aerisite si cu gust minunat a branza si vanilie;)

sâmbătă, 7 iulie 2018

July morning

Au fost cateva zile foarte incarcate.
  • In primul rand, sunt licentiata, primul pas pentru ca sa ma fac "pisalog" e facut, urmeaza ceilalti. De fapt imi doresc sa devin logoped, dar suna mult mai bine "pisalog" sau "pisalogist"cum spune Ilinca.
Am terminat facultatea acum patru ani, mi-a venit destul de greu sa ma mobilizez si sa ma apuc de treaba. Iesind din zona mea de confort am aflat destul de multe despre mine, de ex:
-ca am un orgoliu cat casa si inca putin, nu-mi era ca daca pic, ci daca pic ce vor zice ceilalti
-OCD si superstitiile au ajuns la niste cote incredibile - de fapt se activeza de fiecare data cand imi doresc ceva cu valoare mare (sa mi cumpar casa, sa iau un examen, sa mi schimb jobul, sa...). Incerc sa controlez ce nu se poate cotrola prin comportamente bizare:)). Logic imi dau seama cat sunt de aberante, dar nu ma pot opri. Desi n-as parea, nu pot renunta deloc la control..."Faca-se voia Ta" este de neconceput pentru mine. Incerc sa rup vraja, sa ma INCREDINTEZ, cum incep un ritual tembel (numarat toate cele, sau incep sa fac cuvinte cu nr la masini...ma opresc instant). 
-reactionez foarte rau la esec. Chiar ma gandeam ca Dumnezeu cred ca i alege pe cei ce pot pica la capacitate sau la bac sau...eu cred ca as fi avut 0 incredere in mine. Stiu foaaarte bine sa incurajez pe altcineva, dar...desi sunt adevarate, toate acestea li se aplica celorlalti nu mie...pun o presiune foaaaarte mare pe mine. De fiecare data cand trebuie sa vb in fata unui public incep sa ma balbai. Daca spun cuiva, reactia e (n-ai cum, tu?). Se pare ca par un leu:)), ce tare as vrea sa fiu chiar un leu. 
  • Am ramas in urma cu treburile la serviciu pentru ca am avut cinci zile de concediu si e o perioada cam aglomerata, dar imi doresc tare sa revin pe blogulet cu forte proaspete, maine vreau sa fac invartita pentru Chef pentru o zi, plus ca m-am inhamat si la citit 1000 de pagini intr-o saptamana - provocarea Cristinei, cam nerealist pentru mine ca am lucrat pana la aceasta ora, dar oricum motivanta:).
  • Trebuie sa mi gsesc un hobby din care sa scot niste bani, macar costul materialelor, plus ca s-ar bucura cineva de produsele facute de mine (n-ar sta abandonate prin dulapuri/sertare, sau n-ar deveni ale cainelui)
  • A disparut Shuba si nu cred ca mai vine. A fost un pisic ideal, a fost alaturi de mine 9 ani, imi pare rau ca a disparut de la noi (presupun ca a mancat un soarece otravit sau l-a calcat o masina...).
  • Am fost la urgente intr o noapte. Am stat cinci ore. S-a schimbat destul de mult sistemul de sanatate la noi, toti s-au comportat frumos si civilizat. M-au frapat doua lucruri:
- multi oameni isi falceau selfiuri in sala de asteptare, cu perfuzia in vena, singuri, cu prietenii
- 80% bausera doua beri:))). La intrebarea ce ati baut, unul singur a zis doua beri si un cognac, norma era de doua beri. Ce-o fi cu berile?
  • O melodie faina auzita aseara: 

  • Incerc sa ma imprietenesc cu un caine din vii (drumul spre oras trece printr-o podgorie) - Sid, am mereu o galetusa cu crantanele in masina  (si miroase groaznic, se incing de la caldura), poate, poate il momensc si-i castig increderea, n-am reusit sa l fac sa mi ia ceva din mana, inca.





Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...