Despre mine

Fotografia mea
Ma numesc Anca...sunt intr-o continua cautare de lucruri mici simple si frumoase. Imi place sa rad,sa tac, sa vorbesc, sa ma joc cu culori, ate, prostioare, arome, sa beau cafea cu lapte si ceai bun cu oameni dragi. Imi place sa cred ca fac din casa mea o casuta din poveste:), unde va invit din cand in cand sa impartasim momente. Va multumesc ca ati trecut pe aici, puteti sa-mi scrieti la: anca.ivan99@yahoo.com

duminică, 29 octombrie 2017

Jurnal

Taniusa ne gazduieste jurnalele

Astazi : 29.10.2017, soare, vant, toamna pe sfarsite
Sunt recunoscatoare pentru: optimism, cred ca am o dereglare hormonala ca mereu ma simt fericita. Si mai sunt momentele cand ma stresez atat de tare incat am impresia ca pot face atac cerebral. La fel de tare pe cat ma bucur, la fel de tare ma stresez, din lucruri fara nicio importanta. La mine totul e la extreme.
Am avut un prieten depresiv si citisem studii ca de fapt starea de bine sau de depresie e in foarte mare parte genetica, asa ca nu e chiar atat de simplu sa alegem sa ne simtim bine, asa cum scriu autorii de carti motivationale.
Ma gandesc: ca ar trebui sa incep sa lucrez pentru ce mi doresc
Sper: ...
Citesc:  Nimic, jenant, da. Azi era cat pe ce sa-mi mai comand niste carti desi am un raft intreg de citit, unele in folie. Mi-am comandat insa Atlasul frumusetii. Mi se pare minunat proiectul, iti da asa o senzatie de smerenie in fata frumusetii si de toleranta (pana la urma toate suntem la fel, minunate, perfecte)
In bucătărie: quiche cu legume, bors dintr-o rata adusa de bunic'mea care a fiert in doua zile (cred ca avea 50 ani:)), ardei umpluti din aceeasi rata si paine
Ce mai mesteresc: am inceput aseara tarziu un sal  ce porneste dintr-un colt dintr-un fir primit de Craciun. M-am tot gandit ce pot face din acel fir si acum imi place cum iese:).  
În casa: e cald si bine si curat
Azi am desenat. Trebuia sa mergem intr-o vizita care de obicei e placuta, dar am sunat si am spus ca nu am starea necesara sa ies din casa. M-am tot framantat ce minciuna sa inventez, dar adevarul este ca zilele mele favorite sunt cele  in care sa nu ies din casa.
La un moment dat intra lumina in casa ca o explozie, ma dureau ochii de atata lumina. Sunt recunoscatoare - ce minune, ce binecuvantare, sa stai in soare plina de sanatate, sa nu simti decat bine, sa nu te doara, sacaie, streseze nimic.
Vreau: perseverenta
Saptamana care a trecut Vineri am iesit, iar seara am fost la opera-Barbierul din Sevilla-acum o suta de ani, acestea erau comediile la care se distrau oamenii. Ce nu mi-a placut, e ca a avut niste scene cam desucheate si era o invatatoare cu copiii ei in spatele nostru... Ilincai i s-a parut amuzant. Sunt pentru innoire, nu sunt pudica, dar nici scene libidinoase nu-mi doresc sa vada. 
Ieri am fost la o intalnire a mamelor singure, nu m-am gandit niciodata la mine ca la o mama singura si nu m-as fi dus dar imi place una din moderatoare si apoi am mers la un targ, tinut intr-o cafenea, unde se strangeau bani pentru persoanele bipolare (nu e genul meu de loc si nici de oameni care erau acolo, cred ca traim intr-un univers paralel, aratau si erau imbracati intr-un fel in care nu sunt oamenii de la cefenelele din mall pe care le frecventez - inca nu mi dau seama daca in bine sau in rau, pur si simplu altfel). Sunt superficiala si comerciala? Am fost acolo si m-am pierdut pe drum sau n-am fost niciodata?
Revenind la mamele singure, erau misto, aratau foarte fain, faceau incredibil de multe pentru copiii lor si pentru ele printre picaturi, erau frumoase, bataioase, cu hobby-uri si toate depasisera sau erau in curs de a depasi situatii foarte dificile si dureroase. Mi-au placut, asa ca ma voi mai duce sa ma intalnesc cu ele;) 
Un citat: "Daca pretinzi cuiva sa te iubeasca pentru ca tu-l iubesti, e un abuz si omul se apara cum poate. Iubirea nu se pretinde, ci se daruieste"-mi-am notat doar citatul, nu si autorul...
O imagine:
Ca sa nu intre cainele in casa si totusi sa aerisim:)). Momentan ziua sta afara:)





n-oi avea eu mare talent, dar imi face placere sa desenez. Cand termin poate si arat:)
Pe tulpina salcamului este o veverita. Cismeaua asta a picurat incontinuu de cand am cumparat casa pana week-end-ul acesta, cand in sfarsit a fost reparata. Se strangea cate o galeata plina in fiecare zi cu care seara udam. Din ea beau apa cainii, pisicile, gainile, vrabiile si veveritele, Tare a fost dezamagita aceasta sa vada ca nu mai picura robinetul; un lucru atat de mic, de care beneficiau atatea animale:). O sa incerc sa mentin galeata plina. (Poza e facuta prin geam).

6 comentarii:

  1. E minunat la voi, si veverița... Un lucru atât de mic, putina apa, înseamnă atât de mult pentru ființele ca ea. Mi s-a făcut mila... Parca sunt mai putine acum, înainte vedeam prin Copou mai des, acum parca au dispărut. Ana.

    RăspundețiȘtergere
  2. Imi plac mult pozele. Vad ca esti foarte ocupata. E bine sa ai activitate.

    RăspundețiȘtergere
  3. Cat despre inclinatia naturala spre depresie, subscriu... Daca e sa urmam arborele genealogic (creanga cu creanga), asa e!

    RăspundețiȘtergere
  4. E superba poza cu veverita. Nici nu stii cat de mult ma bucur pt tine.

    RăspundețiȘtergere
  5. cate lucruri frumoase am regasit in articol. foarte fain.

    RăspundețiȘtergere
  6. Acum am vazut si eu postarea asta! E clar: foto 3 este mi-nu-na-ta, adica .... perfecta! E tare fain la tine, si eu vreeeauuu!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...