Despre mine

Fotografia mea
Ma numesc Anca...sunt intr-o continua cautare de lucruri mici simple si frumoase. Imi place sa rad,sa tac, sa vorbesc, sa ma joc cu culori, ate, prostioare, arome, sa beau cafea cu lapte si ceai bun cu oameni dragi. Imi place sa cred ca fac din casa mea o casuta din poveste:), unde va invit din cand in cand sa impartasim momente. Va multumesc ca ati trecut pe aici, puteti sa-mi scrieti la: anca.ivan99@yahoo.com

vineri, 17 iunie 2016

Vina de a fi parinte mai putin decat perfect

Am citit zilele trecute o postare scrisa  ca pentru mine deoarece de multa vreme ma gandesc la asta. Mereu vad postari pe facebook, pe diverse bloguri si site-uri cu parinti care s-au rastit la copilul in supermarket, vorbeau la telefon in parc in loc sa se scalambaie printre tobogane, nu se opreau din drumul lor grabit ca sa admire toate firele de iarba de pe marginea drumului, sau...munceau cu norma intreaga si le cresteau altii copiii (crese, gradinite).
Eu sunt un astfel de parinte, le-am facut pe toate: in parc si pe strada vorbesc la telefon pentru ca e singurul timp pe care il am pentru a vorbi sau sunt sunata de la serviciu si trebuie sa raspund, m-am mai rastit in supermarket daca pleaca de langa mine, daca incepe razboiul lui poti sa-mi cumperi asta, sau este ea sau sunt eu prea obosita si tracasata, am zorit-o de multe ori cand voia sa ne uitam "pe dealuri" pentru ca trebuia sa ajungem intr-un anume loc si probabil deja intarziasem, pentru ca o iau dupa mine peste tot ca n-am cu cine o lasa (si la notar si la doctor si la banca...) si nu pot fi atenta la tot ce zice, pentru ca are mereu ceva de zis, chair daca vorbeste 13 ore incontinuu, pentru ca sunt treburi de rezolvat si oameni care se bazeaza pe mine, pentru ca sunt adult si viata mea nu e doar despre curcubee care se oglindesc in balti.
I-am dat cateva palme la fund cand a sarit in fata unei masini, ca data viitoare sa se teama de palme si sa nu mai faca asta, sau cand a pus un evantai de hartie pe aragaz ca sa vada cum arde ( incepusem sa ma gandesc ca-mi maltratez copilul, pentru ca asa scrie peste tot).
Muncesc cu norma intreaga si copilul meu e crescut de gradinite mai tot timpul anului, cu exceptia unei vacante de 2 saptamani vara si una de Craciun, pentru ca n-am alternativa, sunt mama singura si fara venitul meu am fi moarte de foame.

Astept de la ea empatie, rabdare, astept intelegere, pentru ca nu cred ca se vor dezvolta de la sine dintr-o data. Si ceilalti au nevoi si vise si asteptari si uneori e un exercitiu bun sa constientizeze asta.
In parc nu ma mai duc,  ceilalti parinti oricum ma priveau urat ca eu stateam si citeam sau crosetam:) - copilul merge in parc sa socializeze pe orizontala, cu cei de varsta lui, nu sa stea cu adulti. De jucat, de petrecut timp minuant impreuna de obicei o facem in afara acestor locuri:), mai tot timpul, nu exista loc dedicat pentru asta.
Nu-i citesc povesti seara de seara pentru ca pic de oboseala inaintea ei, vad acest proces ca pe o corvoada. Mai bine ne bagam in pat si sporovaim despre cate in luna si in stele:). Dar inventez povesti amuzante in care e ea personajul principal, sau ii povestesc istorioare din biblie in fiecare zi (cel putin in drum spre/de la gradinita) si ii citesc uneori si o carte intreaga.
Imi dresez copilul - o cunostinta imi povestea cum adorm ei, copilul cand are chef, dupa multe rugaminti, dupa ce coboara de o suta de ori din pat si aprinde lumina. La noi culcatul nu e negociabil, si mai sunt cateva nenegociabile foarte putine. Daca a nu negocia niste reguli inseamna sa-mi dresez copilul, atunci da o fac, in beneficiul tuturor. Nu e responsabilitatea unui omulet de patru ani sa stabileasca ora de culcare.
Insist sa imparta, jucariile, cartile, lucrurile prin persuasiune, iar mancarea pana la a i-o lua din mana. Zilele trecute eram in vizita la niste prieteni, cinci copii de varste de la cinci la aproape sapte ani. Un baietel manca o ciocolata. Il rog sa dea si celorlalti care se gudurau pe langa el. Mamica lui zice "nu insista, ca nu da la nimeni". Mi se pare inacceptabil sa mananci ceva si sa nu oferi celui de langa tine. Ai pentru toti, esti dispus sa imparti, mananci atunci si acolo, altfel mananca cand nu te vede nimeni.
Nu fac din vestimentatie, eduatia ei, alimentatie un zeu. Nu ii fac bomboane raw din unt de cacao si carob(oare ce o fi?), poate manca linistita o patratica de ciocolata, o felie de tort, sau un jeleu facut numai cu coloranti, pentru ca pastram masura. Nu aplic informatii despre influenta lemnului in viata copilului mic si a sunetelor de clopotel, pentru ca...oricare copil pus sa aleaga intre materiale naturale si o jucarie oribila din plastic, va alege plasticul fara sa clipeasca. Si la tv se uita un episod de 20-30 min pe zi (nu in fiecare zi), poate nici in fiecare luna. Nu are insa acces niciodata la tableta si telefon, simt insa ca va veni ziua in care va avea acest acces, oricat de nociv ar fi.
Facem muulte lucruri impreuna care sa ne produca bucurie la amandoua - nu ma voi juca niciodata cu papusile decat daca consider ca e ceva terapeutic, dar vom face plimbari lungi vom culege flori si frunze, vom picta pe pietre, vom bicicli, gradinari, gati.
Nu o duc la o multime de activitati interesante (copiii vor la toate pana se plictisesc:). Merge la doamna de pictura pentru ca are talent si ii place sa picteze, este suficient:). Ma intreba o mamica de la gradinita de ce nu o duc la dans ca danseaza asa de frumos. Ii spun ca eu nu ies sambata si duminica (dansul e 2 ore sambta si 2 duminica). Ea imi spune ca ea nu are nicio zi fara activitati la copii. Si atunci am vrut sa o intreb "dar pentru tine ce faci? tu pe tine unde te duci?", pentru ca doamna e mereu pe fuga. Sau aud "de acum ziua mea nu mai conteaza, ca am copii"-pai ce ai murit? Ce invata un copil cand de ziua lui are o super petrecere iar de ziua ta iti certi partenerul ca a dat bani pe niste flori?
Imi iubesc copilul, mai mult decat orice, cum si-l iubeste orice mama si-i vrea binele,  fie din multinationala, fie ca face homeschooling folosind doar materiale naturale. Incerc sa-mi feresc copilul de rau si urat din afara si incerc sa cultiv in el entuziasmul, altruismul, bucuria de a cunoaste, credinta, rabdarea, pritenia si...mai presus de toate, empatia si dragostea. Toate acestea, fiind o mama imperfecta, intr-o lume care nu este ideala. In lumea ideala...probabil as zambi mereu, as avea timp mereu, as fi prezenta mereu, blanda mereu, iar copiii toti ar fi atenti si la nevoile celor din jur, toti ar avea o dorinta de a face doar bine si frumos, toti ar alege jucatul cu pietre si crengute in fata oricarui program tv sau a unei tablete:)



38 de comentarii:

  1. Mie mi se pare ca esti foarte aproape de mama perfecta. Iubeste-o si fa cum iti spune inima si mintea, asta imi pare mie ideal. Normal ca trebuie sa stabilesti reguli si sa pastrezi cat poti masura in toate! Nu-ti mai face probleme, e fericita ca te are si va doresc sa fiti mereu fericite ca va aveti una pe alta!
    ( pentru regulile impuse imi multumeste cel mai mult fiul meu astazi, de ma si mir!) Maria

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) copiii sunt fericiti si se simt in siguranta printre reguli:), acum eu fac cum ma taie capul, dar uneori este o presiune asa pe noi parintii, sa fim, sa facem, sa nu facem, sa spunem, sa nu spunem...

      Ștergere
  2. Mie mi se pare ca mama perfecta nu exista... iar pe cea ideala tocmai ai descris-o, cel putin eu asa o vad. Nu le poti face pe toate, nimeni nu poate. Dar poti cauta un mijloc de bun simt in asa fel incat amandoua sa va simtiti bine in aceasta relatie, iar ea sa creasca frumos si sanatos.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :), e difiil uneori, gresesc zilnic, ma corectez zilnic...cred ca e firesc, incerc sa fac fiecare clipa o bucurie pentru amandoua, nu trebuie sa traiasca ea si eu sa ma anihilez si nici invers:)

      Ștergere
  3. Desi ma regasesc in majoritatea postarilor tale, draga Anca, asta este de departe cea pe care o iubesc cel mai mult. Am senzatia ca ai descris perfect relatia mea cu fii-mea :) Nici eu nu ma consider o mama perfecta, insa sunt sigura ca am un copil fericit.

    RăspundețiȘtergere
  4. V-am vazut dimineata, cand asteptam un taxi pentru ca intarziasem deja prea tare ca sa mai cobor strada pana la tramvai - de fapt, doar pe tine te-am ghicit, de la distanta, caci eram destul de departe de voi. (imi plac intalnirile neasteptate, desi sunt mult prea timida ... dar azi nu era cazul).
    Ce inseamna sa fii parinte nu sunt in masura sa spun, in mintea mea e o nebuloasa acum ...
    Dar, in teoria mea, un parinte bun e cel care reuseste sa mentina un echilibru in viata si sufletul copilului.
    De aceea imi place mult ce ai scris azi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :* tu esti un om aproape de ideal :*

      Ștergere
    2. Vai, nu, sunt departe. Dar tu ai dragoste si putere sufleteasca si de aceea vezi mai mult binele decat raul din oameni.
      Uite, asa:
      http://dulapulcuvise.blogspot.ro/2016/06/sa-nu-uit.html

      Ștergere
    3. Ce faine citatul, dar eu raman la parerea mea, sa ma vezi pe mine stresata sau nemancata:))

      Ștergere
  5. Ce copil frumusel!! Asteptam un articol de ceva vreme. :*
    Si inca ceva. Am primit atestatul de adoptie astazi. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uraaa! Felicitari, sa ai asteptare cat mai scurta:*

      Ștergere
  6. Senzationala postare...ma regasesc in ea 99%.Si parca imi mai alina un pic din multele sentimente de vinovatie care ma incearca de multe ori.Sunt convinsa ca fac multe lucruri in mod gresit...n-am suficienta rabdare,nu o dus ca activitati extra gradinita, nici la pian ,nici la engleza (nu am obsesia parintelui roman cu dare de mana - a activitatilor extra cat de multe si a parintelui roman in general- cu "nu mai alerga ca transpiri" si "nu mai bea atata apa")...ma staduiesc cat pot sa o hranesc sanatos atata cat se poate in lumea asta plina de chimicale si poluare peste tot...da...cam tot ce ai scris e valabil si la noi!Inca un motiv sa te iubim...pentru ca ne dai curaj celor care te citim si postarile tale nu ne creaza iluzia ca lumea voasta este perfecta!BIG HUG! Mihaela

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De unde perfecta, uneori e ca la nebuni, dar niste nebuni frumosi: si...cu cat ne relaxam mai mult, radem mai mult si copiii nostri au doar de castigat:)

      Ștergere
  7. Esti minunata, ma inclin!! ❤️

    RăspundețiȘtergere
  8. Minunată şi binecuvântată normalitate.
    Te îmbrăţişez cu mare drag, Anca!

    RăspundețiȘtergere
  9. De acord cu tine. Eu inca nu-s mama, dar am fost si sunt acest gen de sora si profesoara. Si culmea, copiii ma iubesc teribil :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si orbi, ologi si surdo-muti si tot te-ar iubi pe tine:)

      Ștergere
  10. Cat de frumos ai reusit sa pui in cuvinte toate aceste mici tabu-uri ale cresterii unui copil in ziua de azi. A recunoaste deschis ca nu suntem perfecti este eliberator si formeaza caracter mai mult decat a ne preface ca suntem ceea ce nu suntem. Si da, un copil nu trebuie sa iti anuleze viata. Renuntarea completa la tine e cel mai prost exemplu pe care i-l poti da. Imi doresc sa fiu o mama ca tine :). Esti minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, o sa fii cea mai buna mama pentru copilul tau, atat imi doresc si pentru al meu:)

      Ștergere
  11. De aici de la mine se vede ca ești super-mama cat se poate de normala! ☺

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa sper, sa fiu normala, desi acum normala e tare demodat si demontat in toate conferintele si workshopurile de parenting:)

      Ștergere
  12. O gura de aer proaspat si normal intr-o mare de mamiceli "perfecte"!te imbratisez cu drag!

    RăspundețiȘtergere
  13. :*
    stiam eu de ce imi place de voi ;)

    RăspundețiȘtergere
  14. Tot la super-mama ma gandesc si eu acum..
    Imbratisari!

    RăspundețiȘtergere
  15. Imi place blogul tau , iar aceasta postare mi-a mers la suflet , mare adevar in tot ceea ce spui , va pup pe amandoua si o zi frumoasa sa aveti .
    Mariana si Sophia

    RăspundețiȘtergere
  16. aceasta posta mi-a mers la suflet! Nici eu nu sunt perfecta, si eu vreau sa am timp pt mine si hobby-urile mele, ba chiar consider ca o mama perfecta e musai sa fie echilibrata.
    Cu pian si engleza, cum bine mentionai, pentru ca nu ne-am permis cursuri, am facut impreuna acasa. Consider ca acele 30minute de lucru/joaca impreuna din cand in cand, sub numele de pian/engleza valoareaza mai mult decat oricate ore platite sa le faca cu altii.

    RăspundețiȘtergere
  17. Aveam nervoie sa citesc postarea asta!!! Aici totul pare perfect, pana si mamele sunt perfecte cu copii perfecti... Multumesc!!!!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...