Despre mine

Fotografia mea
Ma numesc Anca...sunt intr-o continua cautare de lucruri mici simple si frumoase. Imi place sa rad,sa tac, sa vorbesc, sa ma joc cu culori, ate, prostioare, arome, sa beau cafea cu lapte si ceai bun cu oameni dragi. Imi place sa cred ca fac din casa mea o casuta din poveste:), unde va invit din cand in cand sa impartasim momente. Va multumesc ca ati trecut pe aici, puteti sa-mi scrieti la: anca.ivan99@yahoo.com

vineri, 31 mai 2013

1 iunie - la multi ani copiilor!

va invit la o ceasca de cafea la ibric si o ciocolatica
cafea la ibric, ciocolata si trandafiri de gradina mov 
apoi avem cirese
si capsuni

joi, 30 mai 2013

The versatile blogger award

Am primit de la Loredana un premiu si ii multumesc ca s-a gandit la mine.
Regulile acestuia sunt: sa spun 7 lucruri depsre mine si sa nominalizez 15 bloguri pe care le urmaresc.
Lucruri 7 depsre mine:
1. ma bucur mult de momentele de singuratate, ma simt bine in liniste
2. vreau sa am casa pe pamant cu gradina si neaparat gaini
3. vreau sa-mi schimb meseria din economist in psiholog (ma chinui in acest sens), dar sunt tributara unui stil de viata care nu ma multumeste neaparat dar in care investesc
4. am un plan de a trai mai simplu, mai curat, mai liber
5. imi plac diminetile devreme, sunt omul diminetilor (si in vacante si in week-end ma trezesc devreme, pentru ca imi palce acea puritate si mirare a zilei)
6. nu am rabdare si nu duc lucrurile pana la capat de multe ori decat constransa (si la asta lucrez)
7. am prieteni fabulosi, minunati pentru care sunt recunoscatoare.
Acum bloggerite pe care le citeeesc cu mare mare drag :  IulianaIrinaGhindutaMichaelaMarthaIngridDana ,Iulia ,Loredana, Aleja, Lavinia ,Loriana  care are un cadou minunat de 1 iunie - 20% off la papusile ei superbe, Irina , Alessandra, Dana , ...
Ordinea este absolut aleatoare, pe toate va urmaresc cu mare drag, de la fiecare am invatat si invat multe, va multumesc:).

miercuri, 29 mai 2013

Proiect sambata Masina de cusut?!

Fratele meu este anti talent la desen, cand era mic si il intreba cineva ce deseneaza el raspundea "ce-o sa iasa". Cam asta fac si eu de vreo doua sambete lucrez la ce-o sa iasa si voi continua sambata asta dupa ce ma intorc de la facultate (au trecut 10 ani de cand am terminat-o si apoi am un examen si apoi ma odihnesc terminand primul proiect). Am inceput prin a face o pernuta, dar...parca nu se vede bine, poate un servet de servire... Al doilea se face intr-o ora-doua...e foarte simplu il pot lucra cu usurinta copiii, este foarte simplu si trebuie sa-i gasesesc un loc, sa vizualizez la ce-l pot folosi. Ar fi trebuit sa folosesc probabil ata in degrade, dar eu n-am gasit neam. Diagrama am luat-o de pe Clubul fanteziei .
Ma gandeam sa-mi iau o masina de cusut; bine eu nu am cusut niciodata, asta e alta poveste si nu am habar ce fel de masina sa imi iau, cat sa investesc, daca merita investitia, dupa ce vicii ascunse, sau calitati ar trebui sa ma uit. Daca ma poate cineva care are si foloseste ajuta cu un sfat, ii sunt recunoscatoare.

duminică, 26 mai 2013

Simplificare 2 - ai grija de corpul tau (hainele)

google
M-am gandit, m-am razgandit, m-am învârtit şi am căutat informaţii despre cum pot să îmi simplific viaţa…ştiţi trezirea aceea de la 33 ani teoretic (practic între 30 şi 35 ani). Asa ca am de gand sa “pun plan”.
 In primul rând imi doresc pământ (bine pornită simplificarea dacă încep prin a-mi dori să achiziţionez dar…simt nevoia să mă conectez cu pământul, să stau ore intregi cu picioarele pe pamânt, sa simt vântul seara, să-mi beau cafeaua la soare, să sădesc legume, să cresc găini) – asta pe termen lung deci:  
1. Simplitatea e ceva pe termen lung, e un stil de viaţă la care vreau sa ader.
In al doilea rand imi doresc sa-mi simplific job-ul…am depăşit perioada în care ritmul nebunesc şi faptul că par de neînlocuit îmi aduc satisfacţii, mi-aş dori un job care să mă împlinească, să îmi placă ce fac dar să îmi lase mult timp liber (putem cadea aşa de uşor în plasa utilităţii – jobul are darul de a mă face să mă simt foarte utilă şi sentimentul acesta de utilitate acţionează ca un drog, devenim din ce în ce mai utili şi ne tot indepărtăm de noi, de viaţă, acordându-i lui tot mai mult timp). Şi mai trebuie să fie cumva – să contez, să fiu alături de un om câte un pic în bine în fiecare zi. La asta lucrez – am un plan, cam 2 ani va mai dura. Am inceput, renuntand la proiecte mici care-mi rapeau mult timp, chiar daca avantajele financiare nu erau de neglijat.
google
2: Simplificarea înseamnă organizare (punctual meu slab):
-          Ce aspecte vreau să simplific?
-          Pe ce vreau să dau banii?
-          Pentru ce nu vreau sa muncesc (sa platesc)?
-          Ce vreau sa reduc?
-          Ce pot eu sa produc?
-          Ce-mi face placere sa fac?
-          Ce fac dar este o corvoada?
-          Ce ar trebui sa fac mai des?
-          Ce pot sa donez?
-          Ce obiecte imi sunt indispensabile?
-          Ce obiecte imi face placere sa le am?
-          La ce pot renunta?
Incep prin a simplifica garderoba, vreau sa dau bani doar pe acele obiecte care intra in planul meu, restul se vor dona. Ce obiecte de imbracaminte imi sunt indispensabile? La ce pot renunta?
 Regula de aur COMBINA , COMBINA, COMBINA
Am observat ca imi cumpar haotic hainele, in functie de moment, de dispoozitie si mai ales de pret, dar de obicei tratez lucrurile ieftine ca fiind ieftine, nu le mai port si le pastrez mototolite prin sifonier.
google
Ce e de facut? Inventar cu haine versatile, care să îmi ofere confort şi să mă facă să mă simt bine în pielea mea, sa fie frumoase, calitative şi confortabile in acelaşi timp. Să nu-mi mai cumpăr haine doar prentru că au un preţ bun(sunt reduse) sau îmi plac pe moment, sau imi vin si imi trebuie– trebuie să îmi fac un necesar pentru garderobă şi să mă ţin de el. Hainele trebuie să fie de bună calitate, să arate bine şi să ne dea încredere. Dacă te simţi rău îmbracată într-o zi donează haina, arunc-o, foloseste-o ca si carpa de praf, altfel, odata curată o vei repurta, sau mai rău va umple dulapul degeaba.
Pasul 1: (sunt in sesiune, aşa ca, în timp ce ar trebui să învăţ prefer să fac orice altceva): am scos tot ce era in dulapuri (haine, mai urmeaza gentile si papucii). Pasul 2: am facut 4 movilite:
1)      Haine care imi plac, le port, le voi purta
2)      Haine pe care sa le donez
3)      Haine de reciclat (o sa fac micile mele proiecte de sambata)
4)      Haine de aruncat (sunt vechi, uzate, rupte…le-am scos nasturii  - tot pentru proiecte ii păstrez, şi la gunoi cu ele).
Nu pot arunca sau dona tot ce ar trebui după planul de mai jos, pentru că paşii mici cred că sunt mai uşor de suportat pentru mine, nu mă simt vinovată că am dat atâţia bani pe haine ca să le arunc, iar unele îmi plac foarte tare, asa că, pe măsură ce se vor uza, pe unele le voi înlocui (cele ce se incadrează în plan), iar pe altele nu. 
După ce le-am pus în dulap pe cele care raman voi face adevarata triere, şi, pe măsura ce nu le port, sau trebuiesc înlocuite ma voi ghida după următoarea schemă:
Jachete-5bucăţi: o pufoaică(am, mă mai duce înca 2 ierni cel puţin) – este o piesă extreme de versatilă, o pot purta atât cu cizme cu toc cât şi cu insulated.
-o geacă de primăvară-am 
-un trenci(am încă 3 ani cel puţin)
-o geaca de piele(am încă 3-4 ani, apoi o voi înlocui)
-una de blugi(am- pe cea veche o am din facultate de 12 ani, acum am renunţat la ea deci e nemuritoare)
-(poate) un palton clasic extraordinar (încă nu l-am găsit sau nu am considerat necesară investiţia)
Fuste-6bucăţi: 3 conice de servici – 2 neagre şi 1 bleumarin, 3 fuste de vară, dar care se pot purta şi iarna cu ciorapi groşi (atâtea am, nu-mi trebuie mai multe, le voi înlocui pe măsură ce se deteriorează)
Rochii 4 bucăţi: o rochie lungă şi două scurte şi una de seară (scurte am fix 2, lungă trebuie să-mi iau şi cea de seară ar trebui înlocuita). Ideal ar fi ca una din cele scurte sa poata fi luata si seara.
Cămăşi5 bucăţi: pentru fiecare zi a săptămânii - sunt îndrăgostită de cămăşi, le-aş purta cu fuste, cu pantaloni eleganţi, cu blugi cu tocuri, cu tenişi. Nu renunţ încă la acest număr mare pentru că sunt destul de scumpe, trebuiesc spalate după fiecare purtare şi se deteriorează dacă le spăl zilnic. Am 3 bucăţi – mai trebuie sa-mi iau 2.
Tricouri - 5 bucati (aici am pana ies la pensie)
Pantaloni-4bucăţi: o pereche negri, 2 perechi de blugi şi poate o pereche de vară(pot fi lungi, scurti, capri)-am exact atâţia
Pullovere5 bucăţi: 1 negru, 1 galben/fucsia/verde măr(o culoare trăsnitoare), 1 bej(nude)/gri, toate cu năsturei, 1 preţios pentru o ocazie şi 1 de ski mai gros, pufos… Ȋn acest moment mi-am dat seama că eu am de 3 ori mai multe decât necesarul.
Pijamale -4 bucati: 2 de vara si 2 de iarna (trebuie sa fie frumoase, nu lalai, nu uzare, nu pantaloni vechi sit ricouri patate)
Haine de casa: 1 per de pantaloni de traning, 1 de colanti si 2 tricouri. 
Acum daca ma uit bine, in afara de camasi...nu-mi mai trebuie nimic. Macar o sa stiu ca daca ajung in mall, si simt nevoia sa-mi iau ceva va fi o camasa alba si nu cine stie ce tricou de care am vreo 15 deja.
shuba descumpanit

shuba isi ia ramas bun de la sacii cu haine

vineri, 24 mai 2013

Dar de blog - de ziua copilului din noi

Corina
Iuliana
Loredana
Ingrid
Laura
Nicol
Liliana
Iulia
Viorica
Florina
Irina
MihaelaG
Bianca
Marinush
Raluca
Mihaela
Claudia
Maria
MichaelaGh


Buna dimineata. Azi am ales la cine merge darul de blog pentru ziua copilului din noi.
Premiul I - Iuliana
Premiul II - Corina.
Va rog sa imi lasati o adresa la care puteti primi coletul pe adresa de mail: anca.ivan99@yahoo.com.
Va multumesc mult pentru participare si imi pare rau ca nu pot oferi la fiecare cate ceva.
Va multumesc si va mai astept pe la mine:) in casuta

duminică, 19 mai 2013

Proiectul de sambata - tehnica servetelului

o cutiuta cu lavanda ... mai trebuie slefuita si lacuita
am descoperit nuca de cocos, e buna, buna 
Week-end ul acesta am bricolat putin...
Vineri mi-a venit comanda de pe un site de produse pentru hobby ce includea si doua coli de hartie de orez asa ca nu m-am putut abtine s-o utilizez: am lipit-o pe o panza pentru tablou si pe o cutie, care mai necesita munca dar nu m-am putut abtine sa pun poza cu ea...Imi place mult hartia de orez pentru ca este foarte rezistenta si poti sa tragi de ea cat vrei, sa eviti miile de cute pe care le formeaza servetelele. Mi-am luat pistol de lipit cu silicon, abia astept sa-l folosesc...

duminică, 12 mai 2013

Dar de blog

De ceva vreme vreau sa ofer un dar de blog. Chiar am cumparat obiectele acum cateva luni, dar am tot amanat sa-l postez. Aseara am fost intr-o librarie si l-am mai completat pentru ca vreau sa ofer 2 mici daruri, multumindu-va ca va rupeti din timpul vostru  sa imi cititi blogul si sa imi lasati comentarii care uneori mi-au schimbat ziua intr-una in care am zambit mai mult.

Premiul I - o cutie din lemn pentru bijuterii pictata de un domn din Iasi, are foarte multe cutii frumoase pe Breslo, o carte despre educatia financiara si o agenda simpatica, cu mici citate din The Secret (stiti ca sunt pasionata de agende)
Premiul II - o cutie de ceai, o carte pentru o domnisoara, doamna, mama de fata si niste bijuterii hand-made facute de elevii mamei mele pentru targul de primavara


Sper ca o sa gasiti macar un premiu interesant... Pentru a participa trebuie sa lasati un comentariu pana vineri 24 mai inclusiv, si pe 25 mai voi anunta castigatoarele ca sa va ajunga pana pe data de 1 iunie - ziua copilului (a celui din noi de data aceasta).

duminică, 5 mai 2013

Cartea saptamanii - Studiul China




           După “Studiul China” am devenit mai atentă la ce manânc. Nu mâncam în genere mezeluri - (desi nu este nimic mai bun decât un sandvici cu salam şi chetchup făcut la sanvich-maker) – aici intrănd toate categoriile de salam - cam 1 baton pe an, cârnaţi - cam 2-3 kg pe an, pastramă - nici o feliuta, carne cumpărată din supermarket cu zgărcenie (încă mai fac parte din norocoşii care au de unde cumpăra de la ţară), dar deşi mai auzisem că lactatele nu sunt atât de sănătoase pe cât se crede, nu am crezut pană nu am văzut reultatele studiului. Cartea a venit într-o perioadă propice – cea a Postului Mare, când vegetalele m-au făcut să nu mă simt obosită nici o clipă deşi am muncit şi până la 7 seara inclusiv duminica.
     Pe scurt, studiile făcute în laborator şi pe zeci de mii de indivizi din China arată cum proteinele animale, cele din lapte în special(studiile pe şoareci) hrănesc tumorile cancerigene, pe când un regim vegetarian le împiedică să se dezvolte chiar dacă există şi chiar să se reducă. Se aplică şi la alte boli “ale abundenţei”: diabet, boli ale inimii, obezitate … S-au făcut studii şi pe bolnavii de inimă, arterele tind să piardă din conglomeratele de grăsime care le îngroaşă, cu câteva procente pe an, procente care reduc durerile în piept spre deloc doar printr-un regim vegetarian, chiar dacă numărul de calorii ingerate sau de uleiuri vegetale este mai mare. Colesterolul este asociat cu foarte multe boli, nu doar cu cele de inimă – alimentele vegetale nu conţin cholesterol. Studiile făcute pe emigranţi care preluau stilul de viaţă al ţării adoptive arata ca acestia au dezvoltat bolile acestor ţări.

       Dacă mai mult de 12% din caloriile zilnice reprezintă proteine de origine animală, ele devin hrană pentru celulele cancerigene. Rata cancerului de sân poate fi redusă aproape de zero dacă facem alegeri corespunzătoare în privinţa stilului de viaţă (procentele de 2-3% trebuie atribuite genelor).
festin vegetarian -google
    Eu mâncam carne zilnic, în familia mea nu se mâncau legume prea multe… iar a fi vegetarian era pentru mine un fel de erezie şi vegetarienii o sectă de ciudaţi, care aveau pielea ca pergamentul şi frustrarea şi răutatea li se citea pe chip. Minte îngustă…
Nu spun ca voi deveni vegetariană ci că voi încerca să reduc alimentele animale la 5-10% din totalul zilnic pentru excepţii (laptele din cafea, câte o îngheţată, urdă cu paine prajită si roşii, brânză cu mucegai şi piersici, câte o bucată de grătar, dorada prăjită, tagliatele cu somon şi smântână şi dulciuri făcute de casă care folosesc unt, ouă, lapte şi smântână).
     Cartea trebuie citită de cine e interesat de alimentaţie, sănătate, conţine o mulţime de date şi rezultate bazate pe  studii ştiinţifice, dar pe înţelesul profanilor.
    Cred că suntem ce mâncăm şi mai cred că dieta ne influenţează viaţa, sănătatea, starea printre altele cum sunt: practicarea religiei, familia, pasiunile, mişcarea, legătura cu prietenii, cu pământul, stilul de viaţă simplu, liniştit, munca cu plăcere.


Hristos a inviat!

oua in asteptarea culorii
dimineata de Paste
plimbare si papadii

Pregatiri de cina






Pregatiri de cina - Vasile Voiculescu

Venise primăvara şi sterpele gorgoane
Cu tort de flori alese îşi peticeau chilimul…
Şi doldora de mărfuri, de bani şi caravane
Se pregătea de Paşte întreg Ierusalimul.

Pe uliţe un zbieret de miei fără-ncetare
Şi aburi calzi de azimi veneau din curţi vecine;
Copii, fugiţi din joacă, cereau, scâncind, mâncare
Şi s-agăţau de poala grabitei gospodine.

Iisus, din foişorul cu viţa înverzită
Privea deşarta caznă şi robotul zadarnic…
O silă uriaşă şi-o milă nesfârşită,
Ca umbra şi lumina, luptau în el amarnic.

Chesat şi aprig, Iuda se târguia la poartă
Oprind din drum casapii cu mieii de vânzare
Ioan pleca la apă cu vasele de toartă,
Iar Petre-şi da cuţitul pe gresii şi amnare.

Cu multă greutate găsiră precupeţul
Ce s-a-nvoit să intre cu mielul în ogradă
Şi dup-o grea tocmeală, peşin plătindu-i preţul,
L-au înfăşcat şi veseli I l-au adus să-l vadă.

Era un miel molatic cu laţele plăviţe,
Mirositor a lapte şi-l toropise somnul,
Cu fruntea cucuiată de două mici corniţe,
Şi presimţind scăparea, a behăit spre Domnul.

Atunci duios şi paşnic, ca un păstor din munte
Iisus îl luă în braţe cu-adâncă sfâşiere,
Îl sărută cu sete pe bot, pe ochi şi pe frunte,
Apoi întoarse capul şi-l dete spre junghiere.

Cu mâneci suflecate voioşi îl apucară,
Îi scoaseră cordeaua, smulgându-i clopoţelul.
Doar Iuda-nţepenise, holbat, năuc pe scară
Privind sărutul tainic ce osândise mielul.



joi, 2 mai 2013

Jerusalim


Jerusalem
maslin din Getsemani...a fost martor la rugaciunea Lui Iisus - are 2mii si ceva de ani
asa arata Via Dolorosa, plina de pravalii si tarabe arabe
Via Dolorosa
Oprirea 6

Cupola de deasupra Sfantului Mormant

procesiune de Florii la Sf. Mormant
Zidul Plangerii 
desert
Tatal nostru in aramaica si ebraica - limbi pe care le cunostea Mantuitorul
Lotus pe Iordan
Haifa 
un pustnic in desert pe urmele Sf Prooroc Ilie
Betleemul de la geamul hotelului
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...