Pregatiri de cina - Vasile
Voiculescu
Venise primăvara şi sterpele
gorgoane
Cu tort de flori alese îşi
peticeau chilimul…
Şi doldora de mărfuri, de bani şi
caravane
Se pregătea de Paşte întreg
Ierusalimul.
Pe uliţe un zbieret de miei
fără-ncetare
Şi aburi calzi de azimi veneau
din curţi vecine;
Copii, fugiţi din joacă, cereau,
scâncind, mâncare
Şi s-agăţau de poala grabitei
gospodine.
Iisus, din foişorul cu viţa
înverzită
Privea deşarta caznă şi robotul
zadarnic…
O silă uriaşă şi-o milă
nesfârşită,
Ca umbra şi lumina, luptau în el
amarnic.
Chesat şi aprig, Iuda se târguia
la poartă
Oprind din drum casapii cu mieii
de vânzare
Ioan pleca la apă cu vasele de
toartă,
Iar Petre-şi da cuţitul pe gresii
şi amnare.
Cu multă greutate găsiră
precupeţul
Ce s-a-nvoit să intre cu mielul
în ogradă
Şi dup-o grea tocmeală, peşin
plătindu-i preţul,
L-au înfăşcat şi veseli I l-au
adus să-l vadă.
Era un miel molatic cu laţele
plăviţe,
Mirositor a lapte şi-l toropise
somnul,
Cu fruntea cucuiată de două mici
corniţe,
Şi presimţind scăparea, a behăit
spre Domnul.
Atunci duios şi paşnic, ca un
păstor din munte
Iisus îl luă în braţe cu-adâncă
sfâşiere,
Îl sărută cu sete pe bot, pe ochi
şi pe frunte,
Apoi întoarse capul şi-l dete
spre junghiere.
Cu mâneci suflecate voioşi îl
apucară,
Îi scoaseră cordeaua, smulgându-i
clopoţelul.
Doar Iuda-nţepenise, holbat, năuc
pe scară
Privind sărutul tainic ce
osândise mielul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu