Cartea saptamanii - Daca viata nu are temei - o carte despre (o) adoptie

Am fost saptamana trecuta la Protectia copilului la o prezentare de carte a unei doamne din Olanda - Geertje van Egmond, care in urma cu 33 de ani a adoptat o fetita de 5 ani din Columbia si de aici urmeaza o intreaga aventura care se sfarseste cu bine...abia dupa 15 ani. Imi inchipuiam ca sunt adoptii cu probleme si observasem ca tendinta generala este de a blama parintii cum ca nu erau pregatiti, nu fac eforturi, nu inteleg, nu iubesc, nu vor, nu pot... Dupa citirea acestei carti pe care nu am lasat-o din mana am inteles si de ce. In unele familii adoptatoare, care au adoptat un copil mai mare cred ca se petrece o drama...copilul care se adapteaza perfect la inceput, nu poate din cauza traumelor si ranilor pe care le-a avut in decursul vietii sa creeze legaturi afective profunde, nu intelege relatiile dintre membrii unei familii, nu interiorizeaza notiuni precum incredere,  sentiment de vina, iubire, responsabilitate si atunci, el fiind un supravietuitor (a trebuit sa supravietuiasca in conditii extreme, aruncat de ici colo, in familii noi, in medii noi, cu oameni care traiesc vieti diferite, fara nici o constanta in viata) se foloseste de tot ce stie si poate pentru a supravietui si in noua situatie: manipuleaza, minte, loveste.
Desi cartea nu este un studiu stiintific, are la baza o poveste proprie, precum si povestile altora din cadrul unui grup de suport... cred ca ar trebui citita de oricine lucreaza in servicii sociale, in invatamant si mai ales de toti cei ce adopta, pentru ca explica practic ce se intampla, de ce se intampla si cele doua moduri in care poate reactiona parintele si invatatorul, precum si solutii de a iesi din criza, un grup de persoane la care se poate apela in caz de situatii extreme.
Doamna considera ca acesti copii, au un handicap ca oricare alt handicap pe care il numeste "sindromul lipsei de baza", si care, recunoscut ca ADHD sau autismul, ar scuti pe copii si parinti de multe drame inutile:
"Acest sindrom, pe care eu il consider a fi un handicap emotional, apare chiar din prima faza a vietii - probabil inca de la procreare - din cauza lipsei sau absentei totale de afectiune, implicare emotionala, ingrijire si hrana. Si in trecutul indepartat se intampla ca un copil "luat din drum", devenit orfan sau la un moment dat, sustras fiind autoritatii parintesti sa fie plasat intr-o familie. Este cunoscut si faptul ca in ciuda tuturor eforturilor de ingrijire, lucrurile nu decurgeau intotdeauna conform asteptarilor. Daca un astfel de copil nu era merituos in timpul perioadei de crestere, se vorbea de obicei de "mostenirea genetica", sau despre "aschia nu sare departe de trunchi" si alte expresii stereotipe, deoarece comportamentul asociat al copilului pur si simplu nu putea fi explicat altfel".
... "in opinia mea, se poate spune in mare ca in ceea ce priveste  comportamentul, nou-venitii in aceste categorii de varsta (2-6ani), pot fi incadrati in trei tipuri:
1. tipul tensionat, speriat, introvertit, dragut, precaut, aproape prea asculator, care nu pleaca de langa mama;
2. tipul aparent liber, indisciplinat, cam galagios, neatent, uneori agresiv, descurcaret, isi revendica imediat jucariile proprii (si ale celorlalti);
3. tipul dragut, necomplicat la prima vedere, vesel, adaptat si fara probleme, care se integreaza in familie din prima clipa....Nu este nevoie de multe cunostinte de psihologie ca sa-ti dai seama ca acesti copii de primul tip - traumatizati de pierderea parintilor - se comporta cel mai normal in situatia cea mai straina pentru ei."
Cartea este un roman captivant, nu se poate lasa din mana...