Despre mine

Fotografia mea
Ma numesc Anca...sunt intr-o continua cautare de lucruri mici simple si frumoase. Imi place sa rad,sa tac, sa vorbesc, sa ma joc cu culori, ate, prostioare, arome, sa beau cafea cu lapte si ceai bun cu oameni dragi. Imi place sa cred ca fac din casa mea o casuta din poveste:), unde va invit din cand in cand sa impartasim momente. Va multumesc ca ati trecut pe aici, puteti sa-mi scrieti la: anca.ivan99@yahoo.com

sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Cand ninge...


Am vazut o secventa dintr-un film un barbat de 36 ani vorbeste cu tatal lui mort.

Tatal: cati ani ai acum?

Fiul:36.

Tatal: 36? Trebuie sa fii casatorit, sa ai copii, nu? zice acesta entuziast

Fiul: nu...

Tatal: Esti campion la basketball, cred ca ai ajuns in liga!

Fiul: nu, am avut o accidentare si am pierdut bursa...

Tatal: Aha...(din ce in ce mai putin entuziast) dar te-ai facut pompier cum visai, nu?

Fiul:nu (de fapt era intr-o perioada sabatica)

Oare cat i-am dezamagit pe parintii nostri si cat pe noi avand asteptari induse? Oare cata presiune punem pe copiii pe care ii avem de frica esecului personal ca parinti si in loc sa-i invatam sa fie fericiti si sa se bucure de toate pentru ca toate sunt pentru ei, le stabilim goal-uri, sau mai rau le inducem acestea ca si cum ar fi a lor ca sa ii  aliniem in rand cu lumea?


Oare stiu parintii nostri cine suntem? Oare vor sa afle? Cum ar putea o femeie de afaceri feminista sa afle ca fiica ei vrea sa fie „doar mama”? Oare cine sunt parintii nostri? Care au fost visele lor si cand au incetat sa viseze? Imi amintesc ca odata, cand eram copil i-am spus tatalui meu: Eu am vise, eu nu vreau sa devin contabila ca tine. Replica lui a fost: Tu crezi ca visul meu a fost sa fiu contabil? Eu naucita: Dar ce?


Ninge. Ma bucura atat de mult ninsoarea, pentru ca-mi aminteste de mine, de noi dezbracati de haine, de profesii, de relatii, de noi care ramanem atunci cand inchidem usa dupa noi si suntem singuri in camera. Cine suntem!? Acum cativa ani era o reclama la tuborg; tuborg te place asa cum esti. Ideea era bestiala. Ar trebui sa incepem sa ne palcem asa cum suntem, fara asteptari, frica de esec sau compromisuri, sa fim noi pentru noi si pentru ceilalti, sa ne permitem sa plangem, sa radem, sa ne prostim, sa fim penibili. Imi lipseste bunatatea si naivitatea, entuziasmul si bucuria, imi lipsesc eu tot mai des. Si oamenii imi ureaza cel mai ades "sa nu te schimbi" si sunt o impostoare pentru ca ma schimb. Ma schimb in fiecare zi, insa sunt zilele cand ninge care-mi amintesc de mine si de cine sunt deja chiar daca inca nu am devenit.

Un comentariu:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...