Despre mine

Fotografia mea
Ma numesc Anca...sunt intr-o continua cautare de lucruri mici simple si frumoase. Imi place sa rad,sa tac, sa vorbesc, sa ma joc cu culori, ate, prostioare, arome, sa beau cafea cu lapte si ceai bun cu oameni dragi. Imi place sa cred ca fac din casa mea o casuta din poveste:), unde va invit din cand in cand sa impartasim momente. Va multumesc ca ati trecut pe aici, puteti sa-mi scrieti la: anca.ivan99@yahoo.com

luni, 8 octombrie 2018

Ramas bun:)

De ceva vreme am scris tot mai rar pe blog.
Astazi mi-am dezactivat contul de facebook asociat blogului.
Nu-l voi sterge, dar voi inceta sa scriu pe el...pe termen nelimitat sau pentru totdeauna:).
Va multumesc fiecaruia in parte celor care m-au citit si mi-au lasat un cuvant de-a lungul anilor.
Sunt recunoscatoare si multumesc pentru oamenii frumosi, buni si interesanti pe care i-am descoperit aici pe blog, cu unii sunt prietena virtuala, cu unii am depasit bariera si i-am cunoscut si in viata reala:).
Sunt recunoscatoare pentru momentele frumoase impartasite cu voi, de momentele pe care am incercat sa le surprind in poze sau sa le pastrez in cuvinte, de pasiuni, de fire, culori, paine.
Multumesc.
Love u all♥️♥️♥️


duminică, 23 septembrie 2018

Septembrie,23

Am inceput sa ma duc la cursul de desen. E foarte bine, cand sunt acolo, nu-mi doresc sa fiu in nicio alta parte, asta e masura mea de fericire:)). Ma intreb intr-un loc/situatie daca as vrea sa fiu in alta parte si daca raspunsul e nu, inseamna ca fac ce trebuie.
Cand va incepe masterul, voi fi destul de ocupata (se poate mai tare de atat?). Plus ca m-am inscris si la un curs de Logopedie, un week-end pe luna la Bacau, in fiecare luna. Voiam la Bucuresti, dar pana m-am mocait eu, s-au ocupat locurile.
Cu cat sunt mai ocupata, cu atat sunt mai antisociala. Sunt atat de infuzata cu oameni, situatii, conversatii de mantuiala incat simt nevoia sa tac si sa nu vad pe nimeni in week-end:). Trag de timpul meu cu mine incredibil de mult.
Ma gandesc serios sa mi inchid facebook-ul. Sau sa nu mai intru pe el deloc. Numai polemici, certuri si nebunii. Am iesit din majoritatea grupurilor in care eram bagata. Mai bine ma uit pe dealuri, de ce-mi incarc oare creierul cu atatia stimuli? De ce se cearta lumea atat de tare pe retelele de socializare? Ducem lipsa de actiune, de drame personale si le cream artificial pe forumuri? De ce simtim nevoia sa ne dam atat de tare cu parerea, sa jignim, sa lovin in celalalt, sa ne impunem? Mamele perfecte, cand mai au timp sa stea si cu copiii daca posteaza, comenteaza si distribuie non stop?
Cand mai au timp sa citeasca, sa se plimbe, sa iubeasca, sa cunoasca, sa traiasca? Cand am eu timpul acesta?
Am finalizat cursul foto, cu coronita. In mod normal nu m-as fi dus la examen, nu as fi trimis portofoliul pe care cu greu l-am umplut cu niste poze jenante. Dar, nu mai las lucrurile neterminate, nu mai vreau sa-mi aman viata pana in momentul in care totul e perfect. Am realizat ca pana acum ma auto-sabotam. Pai perfectionista din mine, nu se prezenta la un examen daca nu eram multumita de cat stiu/invat/fac, acum pur si simplu cred ca indeajuns e aproape la fel de bine ca excelent. De asta anul acesta mi-am dat si licenta. E ceea ce am putut face in conditiile date, cu timpul limitat si resursele si mai limitate pe care le am, e un progres imens fata de toate renuntarile si amanarile pana la atingerea stasului. Suficient is the new excelent:))

PS Am vazut un film suuuuper :Casa del papel, pe Netflix. Are de toate si dragoste pe deasupra:). Am stat noptile sa-l vad, ceea ce nu mi s-a mai intamplat de mult si dupa, am ramas cu o stare buna; orice incercare de a ma uita la un film ulterior a fost un esec. Toate par grosolane:)
o melodie numai buna pentru condus, cu geamul deschis si  boxele la maxim:)

sâmbătă, 8 septembrie 2018

Reteta zacusca

Imi place mult zacusca, mama mea nu facea, asa ca, fiind o raritate mi se parea si mai buna.
De cand stam la casa as putea coace pe gratar tone de legume, dar...
In doua sambete am reusit de am copt, curatat legumele si fiert niste zacusca.
Ingrediente:
-4 kg vinete
-3kg ardei capia/gogosari
-700g ceapa
-700ml suc de rosii
-500ml ulei
-4foi dafin
-piper
-sare 3lingurite
-o lingurita boia afumata ardei
Legumele sunt cantarite crude.
Coacem legumele, punem ardeii intr-o oala cu capac, curatam intai vinetele si le lasam la scurs intr-o sita din plastic (eu am folosit una de metal, pentru ca am aruncat cam tot plasticul din casa), apoi ne intoarcem la ardei, ii curatam de coaja si de cotor, Nu ii spalam.
Tocam
-legumele prin masina de carne sau robot sau la mana.
-ceapa marunt si o punem in uleiul incins intr-o cratita cat mai larga, daca se poate cu fund dublu, teflonata.
Cand devine translucida, punem o lingurita de sare si o mai lasam un pic.
Turnam sucul de rosii si foile de dafin, le dam voie sa se cunoasca putin, apoi turnam ardeii si vinetele tocate.
Lasam sa fiarba la foc mic, amestecand cand e nevoie (de cratita mea nu se prinde, una de inox necesita mai multa vigilenta) .
Punem piperul sarea ai boiaua si lasam sa fiarba pana iese uleiul deasupra (neavand prea mult ulei nu prea iese la suprafata, dar se vad niste picaturi) .
O punem in borcane sterilizate pe care le lasam invelite intr-o paturica pana a doua zi.
Cu o paine de casa proaspata sau una cumparata moale si alba e mi nu nata.





joi, 6 septembrie 2018

Ascultarea:)

Zilele trecute sefa mea ne povestea despre copilaria ei si cum stateau ei toti sapte copii si ascultau povestile parintilor. Si am avut o revelatie :))
Atat ce ni se spune sa ne ascultam copiii, eu insami sunt atenta la tot ce are de spus Ilinca si are, nu gluma. Si copiii prietenilor la fel, inclusiv cei care sunt trei fratiori, toti vorbesc, toti doresc sa se exprime dar cu spre deloc chef sa asculte. Poate chef ar avea, dar...nu stiu cum s-o faca, treaba lor e sa spuna.
De la pumnul in gura, taci si-asculta din trecut si logoreea verbala din prezent, s-a pierdut pe undeva calea de mijloc.
Copiii doar isi exprima ideile, parerile, dorintele si prea putin pot asculta cu adevarat. Cand vor creste oare se vor autoregla ca prin minune? Ne incurajam atat de mult copiii sa vorbeasca, fara sa-i invatam cum sa discearna ce anume sa spuna, dar ne plac oamenii care asculta:)
Intreb, pentru ca eu nu gasesc o cale de mijloc :) .
Oare blogul nu-i tot un mod de a spune si prea putin de a asculta?

https://mobile.twitter.com/naomiparness/status/1001948135286018048

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...